Direct la conținutul principal
Comisia Europeană

Aplicarea recomandărilor

În urma publicării recomandărilor specifice fiecărei țări, în luna mai, statele membre ale UE iau măsuri pentru a le pune în aplicare.

Prezentare generală

În urma publicării pachetului de primăvară al semestrului european, în luna mai, Comisia Europeană împărtășește conținutul acestuia cu alte instituții ale UE și cu statele membre. O componentă-cheie a acestui pachet este proiectul de recomandări specifice fiecărei țări, care oferă orientări adaptate fiecărui stat membru cu privire la politicile economice, bugetare și de ocupare a forței de muncă care urmează să fie puse în aplicare.

Începând cu luna iulie, după aprobarea de către Consiliul Uniunii Europene, statele membre integrează recomandările finale specifice fiecărei țări în politicile lor naționale și în planurile lor bugetare pentru anul următor. Această etapă de punere în aplicare, denumită „semestrul național”, se prelungește până în octombrie. Statele membre din zona euro trebuie apoi să prezinte Comisiei proiectele lor de buget spre revizuire.

Punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări poate fi monitorizată printr-o bază de date specializată, care înregistrează toate recomandările adoptate începând din 2011. Evaluarea de către Comisie a progreselor înregistrate în etapa de punere în aplicare servește drept bază pentru următorul ciclu al semestrului european.

Calendar

  1. Iunie
    Consiliul analizează recomandările specifice fiecărei țări

    în iunie, Consiliul analizează proiectul de recomandări specifice fiecărei țări și, cu eventuale modificări, convine asupra versiunii finale Atunci când recomandările se abat de la propunerea inițială a Comisiei, Consiliul oferă explicații suplimentare. Recomandările specifice fiecărei țări sunt apoi transmise Consiliului European, care le aprobă.

  2. Iulie
    Adoptarea recomandărilor finale specifice fiecărei țări

    În iulie, Consiliul adoptă recomandările finale specifice fiecărei țări.

  3. Iulie-Octombrie
    Statele membre pun în aplicare orientările în cadrul „semestrului național”

    Începând din iulie, statele membre ale UE încep punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări prin măsuri de politică și reforme concrete. Recomandările bugetare sunt transpuse în proiectele de buget pentru anul următor.

    Comisia monitorizează îndeaproape progresele înregistrate de statele membre în punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări și evaluează impactul măsurilor. În plus, sunt inițiate dialoguri cu părțile interesate relevante. Ulterior, Comisia pregătește analiza anuală a creșterii, care servește drept bază pentru noi recomandări de politică în următorul ciclu al semestrului european.

    Până la jumătatea lunii octombrie, statele membre din zona euro au obligația de a prezenta Comisiei și Eurogrupulu proiectele de buget pentru anul următor. Comisia evaluează conformitatea acestora cu recomandările specifice fiecărei țări, cu traiectoria convenită a cheltuielilor nete și cu cerințele Pactului de stabilitate și de creștere. Aceasta marchează sfârșitul ciclului semestrului european.

Etapele următoare

Publicarea pachetului de toamnă, în luna noiembrie, marchează lansarea unui nou ciclu a semestrului european. Conținutul pachetului se bazează pe evaluarea de către Comisie a eforturilor depuse de statele membre în cursul semestrului național.

Trebuie notat faptul că recomandările specifice fiecărei țări din ciclul finalizat al semestrului european rămân relevante. Proiectele de buget care nu se aliniază la recomandările anterioare specifice fiecărei țări sunt abordate în avizele privind proiectele de planuri bugetare din cadrul pachetului de toamnă.

Statele membre adoptă noile bugete naționale la sfârșitul anului.